HOLOCAUSTUL SUFLETULUI. Experimentul Pitesti - reeducarea prin tortura.
Ești vizitatorul #4194
Website publicat pe
12 martie 2008
"Cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane" (Alexandr Soljenițîn)
"...m-au dezbrăcat, mi-au băgat în gură, cu coada lingurii, obielele murdare, umplându-mă de sânge, mi-au legat cu o funie mâinile la spate și cu altă funie picioarele. Ce a urmat nu se poate descrie...bătaie în cap, pentru îndobitocire; bătaie în față, pentru desfigurare; mii de lovituri în spate, sub coaste, în plex, în tălpi. Zeci de leșinuri și iar de la capăt, ore întregi, iar ochiul de vizetă veghea, veghea mereu. Mi-au zdrobit oasele, plămânii, ficatul, jucau încălțați pe oasele mele, pe plămânii mei." Eugen Măgirescu, Moara dracilor, în Memoria nr.13, p.38
"Te obligau să mănânci pâinea din trei înghițituri sau, dimpotrivă, să stai cu pâinea în gură zile întregi; să mănânci din "treucă" mâncarea fierbinte, cu mâinile la spate, deci fără ajutorul lor; pe burtă sau în genunchi, aplecat deasupra gamelei, și se dădea câte o lovitură scurtă cu bocancul, arzându-ți fața cu arpacașul fierbinte și mozolindu-te; ți se adăugau cantități exagerate de sare în mâncare, după care, timp de câteva zile, nu ți se dădea apă, apoi îți dădeau apă cu foarte multă sare în ea." Costin Merișca, Tragedia Pitești. O cronică a "reeducării" din închisorile comuniste, Institutul European, Iași, 1997, p.68
"Imaginația delirantă a lui Țurcanu (N.R.: șeful torționarilor) se dezlănțuia mai ales atunci când avea de-a face cu studenți care credeau în Dumnezeu și se străduiau să nu se renege. Astfel, unii erau botezați în fiecare dimineață: scufundați cu capul în hârdăul cu urină și materii fecale, în timp ce ceilalți în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura până ce conținutul făcea bulbuci." Virgil Ierunca, "Fenomenul Pitești"
"Cornel Luca, călărit zi și noapte, a fost obligat să înghită o mare cantitate de sare (saramură) și împiedicat să bea apă. Reacțiile anatomo-fiziologice au fost cumplite. Întreaga mucoasă bucală i-a devenit o rană. Setea e mult mai chinuitoare decât foamea, e de-a dreptul înnebunitoare. Forțat să bea urină, a făcut-o cu greu. Ar fi făcut-o, acum, din proprie inițiativă dar nu-l lăsa nimeni. În timp ce spăla tineta, la WC, a supt apă din cârpă. A fost văzut, a fost demascat, a fost bătut crunt și obligat să înghită încă o cantitate de saramură, așa ca să învețe minte." Viorel Gheorghiță, "Et ego. Sărata-Pitești-Gherla-Aiud Scurtă istorie a devenirii mele", Editura Marineasa, Timișoara, 1994, p.154
"Cu o furie de nedescris au început să-l lovească, și cu pumnii, și cu ciomegele, și cu picioarele. și să-l arunce de la unul la celălalt, până când nenorocitul, plin de sânge, a căzut aproape în nesimțire și nu s-a mai putut ridica. După ce i-au mai tras câteva picioare în cap, l-au luat doi și l-au zvârlit pe prici, silindu-l să stea cu mâinile în buzunare și cu capul în jos, cum se dăduse porunca. A urmat altul, și apoi altul, ca într-o horă drăcească menită să nimicească și ultima picătură de rezistență fizică și morală a celor care intrau în jocul lor turbat." Justin ștefan Paven, Infernul Pitești, în Memoria, nr.22, p.66
"Se regizau și scenete sexuale, la ordinul lui Țurcanu. În Vinerea Mare, el împarte rolurile: "asinul" e felat de "Maria Magdalena", "Iosif" sodomizează "asinul", care la rândul lui stă cu botul în poalele "preacurvei fecioare Maria", sodomizată concomitent de "Iisus". Reeducații, în frunte cu Țurcanu, manifestau o plăcere drăcească în a batjocori pe cei mai credincioși, porecliți "misticii". Asemenea scene aveau un efect teribil asupra victimelor, care găseau, de regulă, singurul sprijin în credință. Or, după participarea la liturghiile negre, întreaga lor credință era zguduită din temelii (...)" din studiul lui Alin Mureșan "Reeducarea prin tortură", Memoria, nr. 4/2006
"În așa zisa acțiune de depersonalizare, studenții erau obligați, prin torturi permanente inimaginabile, să trădeze pe cele mai scumpe ființe: Dumnezeu, proprii părinți, frați, surori și prieteni. Ei au fost constrânși să bea urină și să mănânce fecale! Omul era astfel nimicit. Dezgustat de slăbiciunea sa, el nu se va mai putea redresa niciodată în fața propriei conștiințe. Durerile erau peste puterile de rezistență a ființei umane." Eugen Măgirescu, Moara dracilor. Amintiri din închisoarea de la Pitești, Editura Fronde, Alba-Iulia - Paris, 1994, p.6
"Spectacolele pe teme religioase, liturghii negre puse în scenă de Paști ori de Crăciun, îi îngrozeau pe deținuți. În asemenea ocazii, cel mai mult aveau de suferit studenții la Teologie, costumați în "Hristoși" îmbrăcați în sutane și patrafire mânjite de fecale. Ei erau puși să facă "împărtășanii" cu urină și fecale, iar în loc de cruce li se confecționa un falus din săpun, pe care toți ceilalți erau obligați să îl sărute. De pe margine erau interpretate cântece bisericești cu texte scabroase, în care locurile comune erau insultarea lui Iisus și a Fecioarei Maria, uneori deținuții fiind dezbrăcați la pielea goală..." Alin Mureșan, Pitești. "Cronica unei sinucideri asistate" - Editura Polirom, 2007

Apel pentru dezgroparea adevărului despre
cea mai diabolică invenție din istorie: GENOCIDUL SUFLETELOR.
Experimentul Pitești - reeducarea prin tortură

"Și veți cunoaște Adevărul, și adevărul vă va face liberi." - Evanghelia după Ioan, 8:32

Stimați oameni buni,

Secolul XX a doborât de câteva ori recordul mondial în criminalitate și oroare: 10 milioane de oameni uciși în primul război mondial, 55 de milioane în al doilea război mondial, 10 milioane de oameni uciși în numele nazismului și peste 100 de milioane uciși în numele comunismului.Trebuie să facem imposibilă repetarea unor asemenea catastrofe. Crimele nazismului au fost condamnate just și exemplar. Crimele comunismului (care continuă să existe, spre rușinea omenirii) trebuie condamnate la fel. Acest lucru este posibil numai prin cunoașterea întregului adevăr. Incredibil, dar nu se știe aproape nimic despre cea mai diabolică crimă a comunismului: genocidul sufletelor care a avut ca scop generarea "omului nou". Acest genocid, în forma lui extremă, a început în România în 1949, la penitenciarul politic din Pitești, sub forma unui experiment nici măcar închipuit vreodată: "reeducarea" deținuților prin torturarea continuă, fizică și sufletească, chiar de către colegii de detenție. "Reeducații" erau obligați să se autodenunțe, să se nege pe sine, să-și denunțe și să-și renege familia, prietenii și iubita, adică să-i "demaște" dezicându-se de ei, de tot ce aveau mai sfânt, batjocorind credința în Dumnezeu și Sfintele Taine. "Reeducatorii" îi obligau să participe la veritabile ritualuri satanice antireligioase. În final, "reeducații" erau obligați să devină "reeducatorii" altora, adică torționari. Cei care refuzau, erau obligați să se "reeduce" din nou, până acceptau rolul de "reeducator"; dacă continuau să refuze, riscau să fie uciși. Mulți au încercat să se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puțini au reușit. Subliniem că nu există cuvinte pentru a descrie cu adevărat tot ceea ce au îndurat acești tineri anticomuniști (in jur de 2000), majoritatea fiind studenți în momentul arestării.

Finalmente însă, genocidul sufletelor nu a fost posibil tocmai pentru că sufletul este nemuritor. Aceasta a fost speranța celor condamnați la moartea sufletească. Numai credința în Dumnezeu i-a salvat.

"Experimentul Pitești" este aproape necunoscut chiar și în România. Alexandr Soljenițîn, laureat al Premiul Nobel pentru literatură, a considerat experimentul ca "cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane". Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, îl descrie ca "una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră".

Pentru ca această invenție satanică să fie cunoscută, am hotărât să realizez un film documentar de lung-metraj care va beneficia în special de mărturiile ultimilor supraviețuitori și de reconstituiri făcute sub îndrumarea directă a acestora. Am făcut un proiect în acest sens și am sperat că statul român îl va sprijini. Dar proiectul a fost respins de două ori la rând de cei care vor să îngroape adevărul.

Sunt decis să-mi duc la bun sfârșit proiectul. Am început filmările din resurse proprii, filmând interviuri-mărturii cu câțiva supraviețuitori. Am selectat pentru dvs. scurte fragmente din filmările cu aceștia. Materialul brut cu aceste mărturii de istorie orală reprezintă un excepțional document istoric (estimăm că mărturiile vor totaliza circa 150 de ore).

Supraviețuitorii au peste 80 de ani iar starea sănătății lor e marcată de dezastrul prin care au trecut. Trebuie să filmăm cât mai curând posibil ceilalți supraviețuitorii (încă circa 30).

Subliniez că am reușit să filmez special pentru acest film, doi prestigioși istorici ai comunismului vorbind despre "experimentul Pitești": D-l Thomas Blanton (National Security Archives, George Washington University, Washington D.C.) și D-l Stéphane Courtois (Centre National de Recherches Scientifiques, Paris) – principal autor al celebrului volum "Cartea neagră a comunismului" în baza căruia s-a demarat condamnarea comunismului în Consiliul Europei.

Stimați oameni buni, vă rog să citiți scenariul filmului și concepția regizorală, sau măcar articolul publicat recent în cotidianul ZIUA, accesibil la adresa http://www.ziua.ro/
news.php?data=2008-02-15&id=3481
(articolul este, în proporție de peste 90%, un rezumat al scenariulu). Vă veți convinge că ar fi de neconceput ca acest film să nu fie făcut cât încă se mai poate. Istoria se poate repeta oricând, dar prin cunoașterea adevărului este exclusă repetarea unei asemenea istorii, tocmai pentru că genocidul sufletelor reprezintă un cap esențial de acuzare în procesul comunismului.

Vă rog să sprijiniți împlinirea acest proiect care va contribui la irepetabilitatea infernului comunist. Eventualul sprijin al dvs. va fi menționat în cadrul genericului filmului și al coperții viitorului DVD. Fundația VideoMedia, care produce filmul, va publica periodic orice formă de sprijin, eventuale donații și modul de folosire a acestora.

Mulțumiri deosebite D-lui Dan Călinescu din Toronto pentru inițiativa de a crea web-site-ul www.ExperimentulPitesti.org ( în versiune engleză: www.TheGenocideOfTheSouls.org) conceput pentru a face posibilă realizarea filmului. Îl felicit pentru sintagma "genocidul sufletelor" pe care a creat-o pentru a defini oroarea începută la Pitești, continuată în alte locuri, iar apoi reluată în diverse forme, unele dintre acestea persistând și astăzi în sufletele celor care am trăit în comunism. Cu acordul D-lui Călinescu, noul titlu al filmului este "GENOCIDUL SUFLETELOR", iar cel inițial (Experimentul Pitești - reeducarea prin tortură) devine subtitlu.

Menționez că după finalizarea acestui film, intenționez să realizez, pe aceeași temă, următoarele: un serial documentar de televiziune, o carte cu fragmente din mărturiile filmate și un film de ficțiune.

Mulțumesc celor care vor avea bunăvoința de a mediatiza acest apel.
Sorin Ilieșiu - cineast, autorul apelurilor pentru condamnarea națională și internațională a criminalității și nelegitimității comunismului - http://www.libertates.com/
en/content/view/40/7/

București, 31 Martie 2008

Stimați români și stimate românce de pretutindeni,

Domnul Sorin Ilieșiu vrea să facă un film despre "Experimentul Pitești", pentru care nu a putut obține finanțarea în România, unde se pare ca există grupuri de interese speciale care nu vor ca acest documentar să fie produs.

Datorită vârstei înaintate a puținilor supraviețuitori ai "reeducării", amânarea filmărilor înseamnă practic imposibiliatea realizării acestui proiect.

Pentru producerea filmului documentar de lung-metraj "Genocidul sufletelor. Experimentul Pitesti - reeducarea prin tortură", Domnul Ilieșiu a estimat un buget de 384,350 lei (noi), respective 103,775 Euro, la cursul de 1 Euro = 3.703 lei. Acest buget include și versiunea titrată în limba engleză.

Sunt convins însa că filmul, care are un mesaj universal, ar trebui titrat în mai multe limbi importante, astfel încât impactul lui să fie universal și pentru ca experiența românească să împiedice repetarea ororilor de la Pitești, unde, la câțiva ani dupa Holocaustul nazist, comuniștii - frații spirituali ai nazismului - au organizat un Genocid al sufletelor.

Apelez la generozitatea tuturor românilor și româncelor, pentru a dona 458,150 lei (noi) necesari realizarii filmului.

  • Buget Film:
  • 103,775 EUR
  • 153,740 USD
  • 384,350 RON
  • Alte versiuni straine*:
  • 20,500 EUR
  • 29,520 USD
  • 73,800 RON
  • TOTAL:
  • 124,275 EUR
  • 183,260 USD
  • 458,150 RON
*Franceza, Spaniola, Rusa, Germana, Italiana, Japoneza, Chineza, Portugheza

Acest film și altele similare trebuie făcute, pentru a opri marșul destructiv al celor intresați în distrugerea memoriei noastre colective, în minimalizarea catastrofei adusă de comunism României și in păstrarea marxismului și comunismului ca modele viabile de organizare a societății.

Orice donație este binevenită, va fi primită cu gratitudine și va contribui la eliminarea torturii din arsenalul violenței umane.

Transmiteți, vă rog, acest apel prietenilor Dumneavostră.

Vă mulțumesc din tot sufletul.
Dan Călinescu

Toronto, 8 martie 2008