"Cea mai
Fenomenul Pitesti
"Fericiti cei prigoniti pentru dreptate ca a lor este imparatia cerurilor" (Matei, 5; 4)
Unul dintre cele mai tragice episoade ale genocidului comunist din Romania - "reeducarea" prin tortura, denumit si "Fenomenul Pitesti" – a devenit in ultimii ani, subiect pentru carti cu caracter memorialistic, dar si de studii si manifestari stiintifice orientate spre descifrarea aspectelor istorice, politice si psihologice ale dramelor petrecute in inchisorile comuniste.
Ca unul care am trecut prin cumplitele incercari ale "reeducarii" dar si ca om de stiinta, imi propun in cele ce urmeaza sa fac unele precizari asupra cauzelor si responsabilitatilor aferente fenomenului Pitesti precum si a consecintelor acestuia pentru actualitatea romaneasca de azi.
In vara anului 1948, la penitenciarul Suceava, Securitatea si conducerea inchisorii initiaza o actiune de "reeducare" a detinutilor politici, majoritatea acestora fiind studenti cu condamnari "pentru activitate legionara" desfasurata in perioada 1940-1948. Acestia infiinteaza o organizatie cu scop de "reeducare" denumita "Organizatia detinutilor cu convingeri comuniste (ODCC)". In partea a doua a anului 1948, Eugen Turcanu, si el student condamnat pentru activitate legionara si participant la "reeducarea" condusa de Bogdanovici, se declara nemultumit de modul "nesincer" in care isi desfasoara acesta din urma activitatea si propune radicalizarea actiunii.
In primavara anului 1949, sunt transferati, de la Suceava la penitenciarul Pitesti, 80 de detinuti, printre care si majoritatea celor care participasera la "reeducare". Ajuns la Pitesti, Turcanu ia imediat legatura cu Securitatea si cu directorul inchisorii, Alexandru Dumitrescu, in vederea continuarii reeducarii. Conform instructiunilor primite de la generalul Alexandru Nicolski, adjunct al ministrului de Interne, actiunea intra intr-o noua faza.
Momentul care marcheaza inceperea torturilor bestiale si generalizate coincide cu noaptea de Craciun a anului 1949 si are loc in camera "4 Spital", o celula foarte mare, cu aproximativ 100 de locuri, unde vreo 50 de "reeducati", dupa o invitatie la "reeducare" adresata celor din tabara rezistentilor si refuzata de acestia din urma, trec la atac inarmati cu bate si scanduri de la priciuri. Are loc o confruntare disperata, in care, la un moment dat, balanta inclina de partea "rezistentilor". In acel moment, intervin gardienii penitenciarului care, timp de cateva ore, ii masacreaza literalmente pe cei care se opun reeducarii, transformandu-i pe toti intr-o masa de carne sangeranda, avand insa grija sa nu omoare pe nici unul dintre ei.
"Operatiunea 4 Spital" – seria I (vor urma si alte serii) reprezinta inceputul unui cosmar care va dura 3 ani. Devine clar pentru victime ca nu mai poate fi vorba de rezistenta fatisa impotriva tortionarilor, ci de incercarea de a supravietui in fata tavalugului distrugator declansat de Securitate cu ajutorul uneltelor acesteia – studentii "reeducati". Supravietuire, cu ce pret? Cu pretul denuntarii in scris a unor fapte nedeclarate la Securitate ("demascarea exterioara") si a dezvaluirii de catre fiecare victima a gandurilor celor mai intime privind valorile supreme (Credinta in Dumnezeu, Patria, Familia, Prietenia) in scopul terfelirii acestora ("demascare interioara").
La 25 ianuarie 1950, urmeaza seria a II-a la Camera 4 Spital, in care am fost "tratat" si subsemnatul, ce port si acum, dupa 58 de ani, amintiri de la loviturile lui Turcanu (fractura de stern cu dureri iradiind in tot toracele). Au urmat apoi alte si alte serii, in mai toate celulele inchisorii Pitesti.
Pe parcursul tragic al "reeducarii" prin tortura, careia i-au fost supusi mii de tineri patrioti, zeci dintre ei au fost ucisi, iar mai multe sute au fost schiloditi. Sinistra ironie a soartei, unul dintre primii ucisi a fost Alexandru Bogdanovici, primul conducator al "reeducarii" de la Suceava.
"Reeducarea" de la Pitesti, sub conducerea lui Turcanu, a durat pana la transferarea acestuia la penitenciarul Gherla, in septembrie 1951. Intre timp, primele metastaze ale fenomenului Pitesti aveau sa apara la Canal, odata cu trimiterea la munca silnica a unui grup de studenti trecuti prin "reeducare", in iunie 1950. Apoi la Gherla, tot in anul 1950, unde, pana la venirea lui Turcanu, "operatiile" de reeducare erau conduse de adjunctul acestuia – Tanu Popa.
La Gherla, reeducarea a luat forme dementiale. Pe langa batai salbatice aplicate in timpul demascarilor, extinse si la detinutii netrecuti prin Pitesti, s-au organizat veritabile ritualuri satanice pentru distrugerea morala a victimelor. In aceasta perioada, multi tineri s-au prabusit moralmente si au trecut in tabara tortionarilor. Fenomenul Pitesti s-a extins, in forme specifice, si in alte inchisori, cum ar fi Targu Ocna, Ocnele Mari, Targsor, Baia Sprie, Aiud, dar, datorita numarului mai mic de "reeducati" trimisi sa aplice tehnicile de tortura, precum si curajului detinutilor, care, in unele inchisori (Targu Ocna) s-au opus pe fata, nu a luat formele apocaliptice de la Pitesti si Gherla.
E greu de stabilit cu exactitate cand si de ce conducerea partidului comunist, care a organizat si supervizat "experimentul" Pitesti, a luat hotararea de a-l opri. Cert este faptul ca, in primavara anului 1952, Securitatea declanseaza primele anchete privind ororile petrecute in penitenciarele si lagarele de munca amintite mai sus.
La data de 20 septembrie 1954, la Tribunalul Militar Bucuresti incepe procesul lotului Turcanu, care cuprinde 22 de acuzati, impotriva carora se retin, in principal, invinuirile de "acte de teroare in grup", "crima de uneltire contra securitatii interne" si "inalta tradare". Toti cei judecati sunt fosti legionari care "isi recunosc" la ancheta faptele pentru care sunt incriminati. Nu exista inca elemente certe privind atitudinea acuzatilor din timpul procesului, in special ultimul lor cuvant. Trebuie precizat ca, alaturi de Turcanu, Popa Tanu si alte capetenii ale ODCC, care n-au fost niciodata torturati in timpul "reeducarii", in acelasi lot se afla studenti care au devenit tortionari numai dupa ce au fost supusi unor indelungate chinuri (Voinea Octavian, Pop Cornel, Popovici Cornel s.a.). sedintele Tribunalului Militar, prezidat de faimosul general Alexandru Petrescu, sunt secrete, iar sentinta din 10 noiembrie 1954 ii condamna la moarte. La data de 17 decembrie 1954 sunt executati, la Jilava, prin impuscare, Eugen Turcanu si alti 15 condamnati din acelasi lot.
La data de 22 iunie este executat, tot la Jilava, Puscasu Vasile, din acelasi lot, in timp ce sentintele de condamnare la moarte ale lui Popa tanu si ale altor 4 condamnati sunt comutate in "munca silnica pe viata". Printr-un alt proces, incheiat prin pronuntarea sentintei din 16 aprilie 1957, sunt condamnati 5 ofiteri de Securitate si directori sau functionari ai penitenciarelor unde a avut loc "reeducarea", pentru "favorizarea actelor de teroare si pregatire de acte uneltitoare" (de fapt, ei condusesera concret actiunile criminale la Pitesti si Gherla).
Nici unul dintre cei 5 ofiteri condamnati nu si-a ispasit pedepsele. Este demn de remarcat ca dintre detinutii care au fost capetenii ale reeducarii, Fuchs si Steier nu au fost judecati niciodata pentru crimele la care au fost partasi si nici Alexandru Nicolski, Marin Jianu si Nemes, generali de Securitate – trei dintre cei mai importanti organizatori ai experimentului Pitesti.
In anul 1957, Securitatea organizeaza un al doilea proces al "reeducarii" (procesul Vica Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor petrecute in inchisorile romanesti, in anii 1949-1952, asupra Miscarii Legionare care ar fi organizat intreaga actiune in scopuri de spionaj (?) precum si spre a sabota "opera de reeducare a detinutilor". Inscenarea esueaza datorita curajului si inteligentei celor acuzati pe nedrept, ei aratand, in cursul procesului, ca totul a fost organizat din ordinul Securitatii. Cu toate acestea, intregul lot, de 8 acuzati, a fost condamnat la pedepse intre 15-25 de ani munca silnica. Cei condamnati, impreuna cu alti 6 detinuti considerati de Securitate ca foarte periculosi, sunt apoi transferati la Jilava, unde sunt literalmente ziditi in celule de exterminare special amenajate, unde isi vor gasi sfarsitul 6 dintre ei, datorita tuberculozei si diareei deshidratante.
Trebuie facuta precizarea ca actiunile criminale ale "reeducarii" au fost indreptate in principal impotriva studentilor romani angajati in eroica lupta de rezistenta anticomunista. Prabusirea multora dintre acestia, in urma torturilor fizice si psihice inimaginabile, la care au fost supusi, a fost temporara, aproape fara exceptie ei revenindu-si la conditia de luptatori curajosi impotriva tiraniei comuniste.
Reeducarea prin tortura – succinta rememorare a faptelor
In vara anului 1948, la penitenciarul Suceava, Securitatea si conducerea inchisorii initiaza o actiune de "reeducare" a detinutilor politici, majoritatea acestora fiind studenti cu condamnari "pentru activitate legionara" desfasurata in perioada 1940-1948. Acestia infiinteaza o organizatie cu scop de "reeducare" denumita "Organizatia detinutilor cu convingeri comuniste (ODCC)". In partea a doua a anului 1948, Eugen Turcanu, si el student condamnat pentru activitate legionara si participant la "reeducarea" condusa de Bogdanovici, se declara nemultumit de modul "nesincer" in care isi desfasoara acesta din urma activitatea si propune radicalizarea actiunii.
In primavara anului 1949, sunt transferati, de la Suceava la penitenciarul Pitesti, 80 de detinuti, printre care si majoritatea celor care participasera la "reeducare". Ajuns la Pitesti, Turcanu ia imediat legatura cu Securitatea si cu directorul inchisorii, Alexandru Dumitrescu, in vederea continuarii reeducarii. Conform instructiunilor primite de la generalul Alexandru Nicolski, adjunct al ministrului de Interne, actiunea intra intr-o noua faza.
Momentul care marcheaza inceperea torturilor bestiale si generalizate coincide cu noaptea de Craciun a anului 1949 si are loc in camera "4 Spital", o celula foarte mare, cu aproximativ 100 de locuri, unde vreo 50 de "reeducati", dupa o invitatie la "reeducare" adresata celor din tabara rezistentilor si refuzata de acestia din urma, trec la atac inarmati cu bate si scanduri de la priciuri. Are loc o confruntare disperata, in care, la un moment dat, balanta inclina de partea "rezistentilor". In acel moment, intervin gardienii penitenciarului care, timp de cateva ore, ii masacreaza literalmente pe cei care se opun reeducarii, transformandu-i pe toti intr-o masa de carne sangeranda, avand insa grija sa nu omoare pe nici unul dintre ei.
"Operatiunea 4 Spital" – seria I (vor urma si alte serii) reprezinta inceputul unui cosmar care va dura 3 ani. Devine clar pentru victime ca nu mai poate fi vorba de rezistenta fatisa impotriva tortionarilor, ci de incercarea de a supravietui in fata tavalugului distrugator declansat de Securitate cu ajutorul uneltelor acesteia – studentii "reeducati". Supravietuire, cu ce pret? Cu pretul denuntarii in scris a unor fapte nedeclarate la Securitate ("demascarea exterioara") si a dezvaluirii de catre fiecare victima a gandurilor celor mai intime privind valorile supreme (Credinta in Dumnezeu, Patria, Familia, Prietenia) in scopul terfelirii acestora ("demascare interioara").
La 25 ianuarie 1950, urmeaza seria a II-a la Camera 4 Spital, in care am fost "tratat" si subsemnatul, ce port si acum, dupa 58 de ani, amintiri de la loviturile lui Turcanu (fractura de stern cu dureri iradiind in tot toracele). Au urmat apoi alte si alte serii, in mai toate celulele inchisorii Pitesti.
Pe parcursul tragic al "reeducarii" prin tortura, careia i-au fost supusi mii de tineri patrioti, zeci dintre ei au fost ucisi, iar mai multe sute au fost schiloditi. Sinistra ironie a soartei, unul dintre primii ucisi a fost Alexandru Bogdanovici, primul conducator al "reeducarii" de la Suceava.
"Reeducarea" de la Pitesti, sub conducerea lui Turcanu, a durat pana la transferarea acestuia la penitenciarul Gherla, in septembrie 1951. Intre timp, primele metastaze ale fenomenului Pitesti aveau sa apara la Canal, odata cu trimiterea la munca silnica a unui grup de studenti trecuti prin "reeducare", in iunie 1950. Apoi la Gherla, tot in anul 1950, unde, pana la venirea lui Turcanu, "operatiile" de reeducare erau conduse de adjunctul acestuia – Tanu Popa.
La Gherla, reeducarea a luat forme dementiale. Pe langa batai salbatice aplicate in timpul demascarilor, extinse si la detinutii netrecuti prin Pitesti, s-au organizat veritabile ritualuri satanice pentru distrugerea morala a victimelor. In aceasta perioada, multi tineri s-au prabusit moralmente si au trecut in tabara tortionarilor. Fenomenul Pitesti s-a extins, in forme specifice, si in alte inchisori, cum ar fi Targu Ocna, Ocnele Mari, Targsor, Baia Sprie, Aiud, dar, datorita numarului mai mic de "reeducati" trimisi sa aplice tehnicile de tortura, precum si curajului detinutilor, care, in unele inchisori (Targu Ocna) s-au opus pe fata, nu a luat formele apocaliptice de la Pitesti si Gherla.
E greu de stabilit cu exactitate cand si de ce conducerea partidului comunist, care a organizat si supervizat "experimentul" Pitesti, a luat hotararea de a-l opri. Cert este faptul ca, in primavara anului 1952, Securitatea declanseaza primele anchete privind ororile petrecute in penitenciarele si lagarele de munca amintite mai sus.
La data de 20 septembrie 1954, la Tribunalul Militar Bucuresti incepe procesul lotului Turcanu, care cuprinde 22 de acuzati, impotriva carora se retin, in principal, invinuirile de "acte de teroare in grup", "crima de uneltire contra securitatii interne" si "inalta tradare". Toti cei judecati sunt fosti legionari care "isi recunosc" la ancheta faptele pentru care sunt incriminati. Nu exista inca elemente certe privind atitudinea acuzatilor din timpul procesului, in special ultimul lor cuvant. Trebuie precizat ca, alaturi de Turcanu, Popa Tanu si alte capetenii ale ODCC, care n-au fost niciodata torturati in timpul "reeducarii", in acelasi lot se afla studenti care au devenit tortionari numai dupa ce au fost supusi unor indelungate chinuri (Voinea Octavian, Pop Cornel, Popovici Cornel s.a.). sedintele Tribunalului Militar, prezidat de faimosul general Alexandru Petrescu, sunt secrete, iar sentinta din 10 noiembrie 1954 ii condamna la moarte. La data de 17 decembrie 1954 sunt executati, la Jilava, prin impuscare, Eugen Turcanu si alti 15 condamnati din acelasi lot.
La data de 22 iunie este executat, tot la Jilava, Puscasu Vasile, din acelasi lot, in timp ce sentintele de condamnare la moarte ale lui Popa tanu si ale altor 4 condamnati sunt comutate in "munca silnica pe viata". Printr-un alt proces, incheiat prin pronuntarea sentintei din 16 aprilie 1957, sunt condamnati 5 ofiteri de Securitate si directori sau functionari ai penitenciarelor unde a avut loc "reeducarea", pentru "favorizarea actelor de teroare si pregatire de acte uneltitoare" (de fapt, ei condusesera concret actiunile criminale la Pitesti si Gherla).
Nici unul dintre cei 5 ofiteri condamnati nu si-a ispasit pedepsele. Este demn de remarcat ca dintre detinutii care au fost capetenii ale reeducarii, Fuchs si Steier nu au fost judecati niciodata pentru crimele la care au fost partasi si nici Alexandru Nicolski, Marin Jianu si Nemes, generali de Securitate – trei dintre cei mai importanti organizatori ai experimentului Pitesti.
In anul 1957, Securitatea organizeaza un al doilea proces al "reeducarii" (procesul Vica Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor petrecute in inchisorile romanesti, in anii 1949-1952, asupra Miscarii Legionare care ar fi organizat intreaga actiune in scopuri de spionaj (?) precum si spre a sabota "opera de reeducare a detinutilor". Inscenarea esueaza datorita curajului si inteligentei celor acuzati pe nedrept, ei aratand, in cursul procesului, ca totul a fost organizat din ordinul Securitatii. Cu toate acestea, intregul lot, de 8 acuzati, a fost condamnat la pedepse intre 15-25 de ani munca silnica. Cei condamnati, impreuna cu alti 6 detinuti considerati de Securitate ca foarte periculosi, sunt apoi transferati la Jilava, unde sunt literalmente ziditi in celule de exterminare special amenajate, unde isi vor gasi sfarsitul 6 dintre ei, datorita tuberculozei si diareei deshidratante.
Trebuie facuta precizarea ca actiunile criminale ale "reeducarii" au fost indreptate in principal impotriva studentilor romani angajati in eroica lupta de rezistenta anticomunista. Prabusirea multora dintre acestia, in urma torturilor fizice si psihice inimaginabile, la care au fost supusi, a fost temporara, aproape fara exceptie ei revenindu-si la conditia de luptatori curajosi impotriva tiraniei comuniste.
