"Genocidul Sufletelor. Experimentul Piteşti - reeducarea prin tortură." - Film Documentar (Sorin Ilieşiu, Alin Mureşan).
Alexandr Soljenitîn

"Cea mai
cumplită barbarie
a lumii
contemporane"

Alexandr Soljenitîn

Scurta descriere a cartii lui Alin Mureşan "Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate"


Volumul este primul studiu monografic al "Experimentului Piteşti", desfăşurat între 1949 şi 1951 în penitenciarele comuniste Piteşti, Braşov, Târgu Ocna, Târgşor, Gherla şi Canal. El prezintă în detaliu firul evenimentelor, de la primele încercări şi forme ale acţiunii (născute la Suceava) până la finalul torturilor şi procesele înscenate de regimul comunist pentru a şterge urmele implicării sale. Noutatea este dată de punerea cap la cap a tuturor informaţiilor din cele peste 30 de volume de mărturii ale victimelor, dar şi din 20 de interviuri luate de autor supravieţuitorilor. Au fost consultate şi document (edite şi inedite), însă cu maximă precauţie datorită practicii Securităţii de a le falsifica.

Într-o secţiune separată sunt realizate o serie de portrete ale victimelor (maculate ori imaculate), ce urmăresc destinul lor atât în cadrul acţiunii violente, cât şi după eliberare, acolo unde există informaţii. Scenele de violenţă maximă şi greu de suportat de cititori sunt prezentate într-un capitol aparte. Cartea încearcă să prezinte o paletă cât mai largă de răspunsuri la întrebările fundamentale despre Piteşti: cine a regizat întreaga acţiune? Cine a supravegheat desfăşurarea ei? Ce urmărea ea? Şi mai ales: a reuşit sau nu? Pentru aceasta, sunt redate punctele de vedere atât ale victimelor, cât şi ale istoricilor şi analiştilor care au publicat despre Piteşti, precum şi concluziile autorului.

Prefata de Ruxandra Cesereanu

Carte aparuta sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania.

"S-a vorbit mult, aluvionar, inflamant, patetic ori sobru si speculativ despre ceea ce s-a intimplat in inchisoarea comunista de la Pitesti intre 1949 si 1951. Fenomenul sau experimentul de aici a fost analizat, din 1990 incoace, ca un soi de trauma nationala majora. Insa cartea propusa acum de Alin Muresan ambitioneaza sa fie textul fundamental, sub aspect factual, despre Pitesti. Fara speculatii, fara interpretari abisale, fara cuvinte elevate si termeni savanti, autorul doreste sa ofere tuturor cititorilor romani, nu doar intelectualilor, o lectie de anatomie, minutioasa, detaliata, pe indelete, astfel incit toata lumea sa afle si sa inteleaga (nu si sa accepte!) ceea ce s-a petrecut la Pitesti, si nu doar acolo, ci si in alte spatii carcerale inrudite. Din acest punct de vedere, lucrarea este intr-adevar monografica si aplicata, elaborata dupa fisele cronologice ale evenimentelor si sprijinita pe portretele personajelor principale." (Ruxandra Cesereanu)

"Desigur, intimplari atit de traumatizante asemenea celor de la Pitesti sint greu de acceptat ca lectura si inca si mai greu de rememorat de catre victime. Daca sintem de acord ca s&*8209;a vorbit destul de mult despre actiune (cu toate ca doar in cercurile interesate, intrucit la nivelul totalitatii populatiei exista in continuare un semnificativ vid de informatii), opinam ca nu s-a vorbit destul de bine despre aceasta. Demersul nostru incearca sa ofere o privire de ansamblu asupra faptelor, beneficiind de surse care nu au fost disponibile in cazul incercarilor de pina acum de a creiona un contur general a ceea ce e numit impropriu reeducare." (Alin Muresan)

Articol aparut pe website-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.