"Cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane" (Alexandr Soljenițîn)
"...m-au dezbrăcat, mi-au băgat în gură, cu coada lingurii, obielele murdare, umplându-mă de sânge, mi-au legat cu o funie mâinile la spate și cu altă funie picioarele. Ce a urmat nu se poate descrie...bătaie în cap, pentru îndobitocire; bătaie în față, pentru desfigurare; mii de lovituri în spate, sub coaste, în plex, în tălpi. Zeci de leșinuri și iar de la capăt, ore întregi, iar ochiul de vizetă veghea, veghea mereu. Mi-au zdrobit oasele, plămânii, ficatul, jucau încălțați pe oasele mele, pe plămânii mei."
Eugen Măgirescu, Moara dracilor, în Memoria nr.13, p.38
"Te obligau să mănânci pâinea din trei înghițituri sau, dimpotrivă, să stai cu pâinea în gură zile întregi; să mănânci din "treucă" mâncarea fierbinte, cu mâinile la spate, deci fără ajutorul lor; pe burtă sau în genunchi, aplecat deasupra gamelei, și se dădea câte o lovitură scurtă cu bocancul, arzându-ți fața cu arpacașul fierbinte și mozolindu-te; ți se adăugau cantități exagerate de sare în mâncare, după care, timp de câteva zile, nu ți se dădea apă, apoi îți dădeau apă cu foarte multă sare în ea."
Costin Merișca, Tragedia Pitești. O cronică a "reeducării" din închisorile comuniste, Institutul European, Iași, 1997, p.68
"Imaginația delirantă a lui Țurcanu (N.R.: șeful torționarilor) se dezlănțuia mai ales atunci când avea de-a face cu studenți care credeau în Dumnezeu și se străduiau să nu se renege. Astfel, unii erau botezați în fiecare dimineață: scufundați cu capul în hârdăul cu urină și materii fecale, în timp ce ceilalți în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura până ce conținutul făcea bulbuci."
Virgil Ierunca, "Fenomenul Pitești"
"Cornel Luca, călărit zi și noapte, a fost obligat să înghită o mare cantitate de sare (saramură) și împiedicat să bea apă. Reacțiile anatomo-fiziologice au fost cumplite. Întreaga mucoasă bucală i-a devenit o rană. Setea e mult mai chinuitoare decât foamea, e de-a dreptul înnebunitoare. Forțat să bea urină, a făcut-o cu greu. Ar fi făcut-o, acum, din proprie inițiativă dar nu-l lăsa nimeni. În timp ce spăla tineta, la WC, a supt apă din cârpă. A fost văzut, a fost demascat, a fost bătut crunt și obligat să înghită încă o cantitate de saramură, așa ca să învețe minte."
Viorel Gheorghiță, "Et ego. Sărata-Pitești-Gherla-Aiud Scurtă istorie a devenirii mele", Editura Marineasa, Timișoara, 1994, p.154
"Cu o furie de nedescris au început să-l lovească, și cu pumnii, și cu ciomegele, și cu picioarele. și să-l arunce de la unul la celălalt, până când nenorocitul, plin de sânge, a căzut aproape în nesimțire și nu s-a mai putut ridica. După ce i-au mai tras câteva picioare în cap, l-au luat doi și l-au zvârlit pe prici, silindu-l să stea cu mâinile în buzunare și cu capul în jos, cum se dăduse porunca. A urmat altul, și apoi altul, ca într-o horă drăcească menită să nimicească și ultima picătură de rezistență fizică și morală a celor care intrau în jocul lor turbat."
Justin ștefan Paven, Infernul Pitești, în Memoria, nr.22, p.66
"Se regizau și scenete sexuale, la ordinul lui Țurcanu. În Vinerea Mare, el împarte rolurile: "asinul" e felat de "Maria Magdalena", "Iosif" sodomizează "asinul", care la rândul lui stă cu botul în poalele "preacurvei fecioare Maria", sodomizată concomitent de "Iisus". Reeducații, în frunte cu Țurcanu, manifestau o plăcere drăcească în a batjocori pe cei mai credincioși, porecliți "misticii". Asemenea scene aveau un efect teribil asupra victimelor, care găseau, de regulă, singurul sprijin în credință. Or, după participarea la liturghiile negre, întreaga lor credință era zguduită din temelii (...)"
din studiul lui Alin Mureșan "Reeducarea prin tortură", Memoria, nr. 4/2006
"În așa zisa acțiune de depersonalizare, studenții erau obligați, prin torturi permanente inimaginabile, să trădeze pe cele mai scumpe ființe: Dumnezeu, proprii părinți, frați, surori și prieteni. Ei au fost constrânși să bea urină și să mănânce fecale! Omul era astfel nimicit. Dezgustat de slăbiciunea sa, el nu se va mai putea redresa niciodată în fața propriei conștiințe. Durerile erau peste puterile de rezistență a ființei umane."
Eugen Măgirescu, Moara dracilor. Amintiri din închisoarea de la Pitești, Editura Fronde, Alba-Iulia - Paris, 1994, p.6
"Spectacolele pe teme religioase, liturghii negre puse în scenă de Paști ori de Crăciun, îi îngrozeau pe deținuți. În asemenea ocazii, cel mai mult aveau de suferit studenții la Teologie, costumați în "Hristoși" îmbrăcați în sutane și patrafire mânjite de fecale. Ei erau puși să facă "împărtășanii" cu urină și fecale, iar în loc de cruce li se confecționa un falus din săpun, pe care toți ceilalți erau obligați să îl sărute. De pe margine erau interpretate cântece bisericești cu texte scabroase, în care locurile comune erau insultarea lui Iisus și a Fecioarei Maria, uneori deținuții fiind dezbrăcați la pielea goală..."
Alin Mureșan, Pitești. "Cronica unei sinucideri asistate" - Editura Polirom, 2007
Al VIII-lea Simpozion Internațional despre
"Experimentul Pitești - Reeducarea prin tortură"
Pitești, 3-5 octombrie 2008
Organizat de Primăria Pitești, Fundația Culturală MEMORIA -Filiala Argeș, Muzeul Județean Argeș, Asociația Foștilor Deținuți Politici-Filiala Argeș, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Institutul Român de Istorie Recentă București.
Scurt istoric
După 23 august 1944, când România a trecut de partea Aliaților, sute de mii de militari sovietici au ocupat țara, timp de 14 ani.
La 6 martie 1945, Stalin, prin trimisul său special Vâșinski, a impus României un guvern comunist condus de Petru Groza, chiar dacă Partidul Comunist Român avea mai puțin de 1000 de membri.
Represiunea dictată de la Kremlin a început prin arestarea ofițerilor din Armata Română care au luptat împotriva Uniunii Sovietice pentru eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, provincii ocupate de Armata Roșie în anul 1940.
La 30.12.1947, comuniștii au forțat abdicarea Regelui Mihai, ultimul obstacol anticomunist.
Pentru bolșevizarea României, s-a introdus cenzura și sistemul sovietic de învățământ, limba rusă obliga-torie, scoaterea religiei și reducerea drastică a limbilor de circulație internațională. Mii de consilieri sovietici hotărau în principalele instituții și întreprinderi aplicând întocmai cele 45 de directive ale documentului secret K-AA/CC113, indicația NK/003/47 emis de NKVD.
Circa un milion de români care s-au opus pașnic bolșevizării României, au fost arestați sau deportați, iar peste o sută de mii dintre ei au fost exterminați. Pe harta României au apărut peste 100 de închisori, lagăre de muncă și domiciliu forțat.
În închisorile din România s-au aplicat cele mai barbare metode de tortură și s-au comis cele mai oribile crime. Acestea au început pe 6 decembrie 1949 (Sf. Nicolae) la închisoarea din Pitești, unde majoritatea covârșitoare a deținuților politici erau studenți și elevi. Așa numita "Reeducare prin tortură" cunoscută sub numele de "Experimentul sau Fenomenul Pitești", (aplicată pentru prima dată de pedagogul sovietic Makarenko în Uniunea Sovietică pe deținuți de drept comun) a constat în recrutarea unor deținuți politici, ei înșiși în prealabil torturați, cărora li se promitea eliberarea și încadrarea cu grade în securitatea română, în schimbul smulgerii de la ceilalți deținuți politici a tuturor informațiilor ce nu fuseseră declarate în anchete. Pentru aceasta, ei aplicau metode oribile de tortură non-stop, greu de imaginat (apreciate de marele scriitor rus Soljenițân ca cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane") care adesea, au condus la exterminarea fizică a multor deținuți. Toate acțiunile de tortură fizică și psihică au fost inițiate și coordonate de generalul Alexandru Nicolski, adjunctul Securității Române și spion sovietic.
În acțiunea de respingere a comunismului acest cancer care a afectat major peste o jumătate de secol ființa națională a poporului român rezistența personalităților din toate domeniile culturii române a constituit unul din cele mai grele tributuri plătite de poporul român împotriva bolșevizării țării.
Prin dezbaterile care vor avea loc, simpozionul din acest an își propune să prezinte opiniei publice din țară și de peste hotare atât aspecte privind criminalul experiment de "REEDUCARE PRIN TORTURĂ" cu accent deosebit pe așa numitul Canal al Morțiiș i ce s-a întâmplat după aceea cu cei care trecut prin "reeducări", cât și TINERETUL șI EDUCAȚIA ÎN TIMPUL DICTATURII COMUNISTE.
Este recomandabil să se prezinte toate aspectele de detenție care au urmărit exterminarea fizică sau mutilarea fizică și psihică a deținuților politici.
Cu ocazia acestei manifestări va avea loc o vizită și un moment de reculegere la Monumentul Memorial "Experimentul Pitești - Reeducarea prin tortură" în memoria victimelor comunismului.
Autorii interesați sunt rugați să transmită lucrări originale care să prezinte aspecte privitoare la toate formele de opresiune a tineretului, inclusiv prin educația ce se practica în instituțiile comuniste.
Este recomandabil ca lucrările în extenso să conțină maxim 10-12 pagini A4 scrise în Times New Roman, la un rând, cu următoarele setări de pagină: top 55mm, bottom 55mm, left 38mm, right 37mm. La sfârșit, lucrările vor conține referințele bibliografice citate în text (font 10).
Termenul limită de transmitere a lucrărilor sau rezumatelor este 20 septembrie 2007.
Participanții care prezintă lucrări acceptate au asigurate gratuit cazarea și masa pe perioada simpozionului. Dintre aceștia, cei care sosesc joi seara pe 02 octombrie, se vor prezenta cu actul de identitate la recepția hotelului Muntenia unde vor fi cazați.
Articolele pot conține documente, figuri, poze, tabele care să se încadreze în formatul de pagină prezentat anterior.
Lucrările prezentate vor fi tipărite în volum.
Limbi de prezentare: română, engleză și franceză.
Comitetul științific:
- Prof. univ.dr. Dennis Deletant (UC Londra)
- Acad. prof. Al. Zub (Univ. Iași)
- Prof.univ.dr. Cornel.Constantinescu (Univ. Zürich)
- Dr. Alexandru Popescu (Univ. Oxford)
- Ticu Dumitrescu (AFDPR Romania)
- Dr. Marius Oprea (IICCR)
- Prof.univ.dr.Gh.Boldur Lățescu (ASE București)
- Prof.univ.dr.Radu Stancu (Univ. Pitești)
- Spiridon Cristocea (Muzeul Județean Argeș)
- Prof.univ.dr.ing. Ilie Popa (Univ. Pitești)
- Sorin Ilieșiu (U.N.A.T.C. București)
- Scriitor Micaela Ghițescu (MEMORIA București)
- Conf. Ioana Voicu-Arnăuțoiu (Conservatorul Buc.)
- Cicerone Ionițoiu (Paris)
- Aurel Sergiu Marinescu (New York)
- Dr. M. Rădulescu (Univ. București)
- Publicist și editor Sergiu Grossu (Paris)
- Publicist Ion Varlaam (Paris)
Comitetul de organizare locală:
- Tudor Pendiuc, Primar municipiul Pitești
- Aristide Ionescu, Fundația Memoria Filiala Argeș
- Sergiu Rizescu, Președinte AFDPR Argeș
- Nicolae Videnie, Inst Român de Istorie Recentă Buc.
- Nestor Dumitru, Fundația Memoria Filiala Argeș
- Zicu Ionescu, Fundația Memoria Filiala Argeș
- Remus Petre Cîrstea, Muzeul Județean Argeș
- Aurel Ilea, AFDPR Argeș
- Dumitru Eugen Olteanu, AFDPR Argeș
Chairman: prof. univ. dr. ing. Ilie POPA