"Cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane" (Alexandr Soljenițîn)
"...m-au dezbrăcat, mi-au băgat în gură, cu coada lingurii, obielele murdare, umplându-mă de sânge, mi-au legat cu o funie mâinile la spate și cu altă funie picioarele. Ce a urmat nu se poate descrie...bătaie în cap, pentru îndobitocire; bătaie în față, pentru desfigurare; mii de lovituri în spate, sub coaste, în plex, în tălpi. Zeci de leșinuri și iar de la capăt, ore întregi, iar ochiul de vizetă veghea, veghea mereu. Mi-au zdrobit oasele, plămânii, ficatul, jucau încălțați pe oasele mele, pe plămânii mei."
Eugen Măgirescu, Moara dracilor, în Memoria nr.13, p.38
"Te obligau să mănânci pâinea din trei înghițituri sau, dimpotrivă, să stai cu pâinea în gură zile întregi; să mănânci din "treucă" mâncarea fierbinte, cu mâinile la spate, deci fără ajutorul lor; pe burtă sau în genunchi, aplecat deasupra gamelei, și se dădea câte o lovitură scurtă cu bocancul, arzându-ți fața cu arpacașul fierbinte și mozolindu-te; ți se adăugau cantități exagerate de sare în mâncare, după care, timp de câteva zile, nu ți se dădea apă, apoi îți dădeau apă cu foarte multă sare în ea."
Costin Merișca, Tragedia Pitești. O cronică a "reeducării" din închisorile comuniste, Institutul European, Iași, 1997, p.68
"Imaginația delirantă a lui Țurcanu (N.R.: șeful torționarilor) se dezlănțuia mai ales atunci când avea de-a face cu studenți care credeau în Dumnezeu și se străduiau să nu se renege. Astfel, unii erau botezați în fiecare dimineață: scufundați cu capul în hârdăul cu urină și materii fecale, în timp ce ceilalți în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura până ce conținutul făcea bulbuci."
Virgil Ierunca, "Fenomenul Pitești"
"Cornel Luca, călărit zi și noapte, a fost obligat să înghită o mare cantitate de sare (saramură) și împiedicat să bea apă. Reacțiile anatomo-fiziologice au fost cumplite. Întreaga mucoasă bucală i-a devenit o rană. Setea e mult mai chinuitoare decât foamea, e de-a dreptul înnebunitoare. Forțat să bea urină, a făcut-o cu greu. Ar fi făcut-o, acum, din proprie inițiativă dar nu-l lăsa nimeni. În timp ce spăla tineta, la WC, a supt apă din cârpă. A fost văzut, a fost demascat, a fost bătut crunt și obligat să înghită încă o cantitate de saramură, așa ca să învețe minte."
Viorel Gheorghiță, "Et ego. Sărata-Pitești-Gherla-Aiud Scurtă istorie a devenirii mele", Editura Marineasa, Timișoara, 1994, p.154
"Cu o furie de nedescris au început să-l lovească, și cu pumnii, și cu ciomegele, și cu picioarele. și să-l arunce de la unul la celălalt, până când nenorocitul, plin de sânge, a căzut aproape în nesimțire și nu s-a mai putut ridica. După ce i-au mai tras câteva picioare în cap, l-au luat doi și l-au zvârlit pe prici, silindu-l să stea cu mâinile în buzunare și cu capul în jos, cum se dăduse porunca. A urmat altul, și apoi altul, ca într-o horă drăcească menită să nimicească și ultima picătură de rezistență fizică și morală a celor care intrau în jocul lor turbat."
Justin ștefan Paven, Infernul Pitești, în Memoria, nr.22, p.66
"Se regizau și scenete sexuale, la ordinul lui Țurcanu. În Vinerea Mare, el împarte rolurile: "asinul" e felat de "Maria Magdalena", "Iosif" sodomizează "asinul", care la rândul lui stă cu botul în poalele "preacurvei fecioare Maria", sodomizată concomitent de "Iisus". Reeducații, în frunte cu Țurcanu, manifestau o plăcere drăcească în a batjocori pe cei mai credincioși, porecliți "misticii". Asemenea scene aveau un efect teribil asupra victimelor, care găseau, de regulă, singurul sprijin în credință. Or, după participarea la liturghiile negre, întreaga lor credință era zguduită din temelii (...)"
din studiul lui Alin Mureșan "Reeducarea prin tortură", Memoria, nr. 4/2006
"În așa zisa acțiune de depersonalizare, studenții erau obligați, prin torturi permanente inimaginabile, să trădeze pe cele mai scumpe ființe: Dumnezeu, proprii părinți, frați, surori și prieteni. Ei au fost constrânși să bea urină și să mănânce fecale! Omul era astfel nimicit. Dezgustat de slăbiciunea sa, el nu se va mai putea redresa niciodată în fața propriei conștiințe. Durerile erau peste puterile de rezistență a ființei umane."
Eugen Măgirescu, Moara dracilor. Amintiri din închisoarea de la Pitești, Editura Fronde, Alba-Iulia - Paris, 1994, p.6
"Spectacolele pe teme religioase, liturghii negre puse în scenă de Paști ori de Crăciun, îi îngrozeau pe deținuți. În asemenea ocazii, cel mai mult aveau de suferit studenții la Teologie, costumați în "Hristoși" îmbrăcați în sutane și patrafire mânjite de fecale. Ei erau puși să facă "împărtășanii" cu urină și fecale, iar în loc de cruce li se confecționa un falus din săpun, pe care toți ceilalți erau obligați să îl sărute. De pe margine erau interpretate cântece bisericești cu texte scabroase, în care locurile comune erau insultarea lui Iisus și a Fecioarei Maria, uneori deținuții fiind dezbrăcați la pielea goală..."
Alin Mureșan, Pitești. "Cronica unei sinucideri asistate" - Editura Polirom, 2007
Termeni și Condiții - www.ExperimentulPitesti.org
Bine ați venit pe website-ul www.ExperimentulPitesti.org. Orice vizitator al acestui website acceptă, fără excepții sau limitări, termenii și condițiile de mai jos:
- Vizitatorii acceptă să respecte drepturile de autor, așa cum sunt specificate în acest website. Reproducerea acestor materiale fără permisiunea autorilor nu este permisă. Oricine constată o încarcare de către acest sait a drepturilor de autor, este rugat să ne-o aducă la cunostință, folosind adresa e-mail a website-ului, pentru a putea face imediat corecțiile necesare.
- Acest website este postat în Canada de către Dan Călinescu și este guvernat de legislația canadiană în vigoare. Cei care acceseaza website-ul din afara Canadei sunt de accord să se supună în caz de conflict jurisdicției Provinciei Ontario, să supună fără excepții și limitatii orice eventual conflict unui Arbitrator, în Toronto, Ontario, potrivit legii "Arbitration Act", 1991 (Ontario) și să renunțe a participa în orice formă într-un "class action" împotriva lui Dan Călinescu.
- Acest website este oferit gratuit și nu își asumă nici o responsabilitate față de eventualele erori de conținut. Opiniile afișate de acest website aparțin autorilor.
- Acest website își rezervă dreptul de a schimba aceste reguli oricând va considera că este necesar; aceste schimbări devin valabile din momentul în care sunt afișate în conținutul website-ului.
- Linkurile care alte website-uri: vizitatorii sunt responsabili să respecte drepturile de autor postate pe aceste website-uri. Reproducerea de citate și idei din scenariul filmului și concepția de regie se poate face numai cu acordul scris al autorilor.
- Linkurile catre acest website trebuie sa aibă în prealabil aprobarea noastră, în scris. Website-ul nu este responsabil de nici un link făcut fără acordul său și nu poate fi asociat în nici un fel cu website-urile care au creat linkul fără acordul nostru.
- Mesajele Vizitatorilor: Website-ul își rezervă dreptul de a selecta mesajele vizitatorilor, din motive de spațiu și conținut. Orice mesaj considerat ofensiv sau rasist va fi refuzat din pricipiu. Cei care trimit mesaje spre afișare, sunt de acord cu următoarele:
- Sunt personal responsabili pentru mesajele afișate.
- Nu vor implica legal, în nici un fel, acest website, în cazul oricărei acțiuni legale cauzată de publicarea mesajului pe website.
- Odata postat pe website, dreptul de autor asupra mesajului postat revine website-ului.
- Acest website nu colectează nici o informație despre cei care îl vizitează.