Aristide Ionescu: La ora 12 noaptea vine Ţurcanu (N.R.: şeful "reeducării") şi ne ţine o cuvântare: "Măi, sunteţi tineri... Voi vreţi să-mi putreziţi aici în închisori? Nu vreţi să vă pună în libertate, să spuneţi tot, tot, tot ce n-aţi spus la Securitate? Să nu mai fiţi împotriva regimului, că ăsta e viitorul, ce mai! Nu se mai poate face nimic, spuneţi tot. Cine spune tot...". şi, Ungureanu care era lângă mine, zice: "N-auzi mă, ce spune tâmpitul ăsta?" Dar de vis-a-vis se ridică trei inşi şi încep: "Domne, eu vreau să-mi fac demascarea." şi-şi fac demascarea vreo şase inşi. şi, la fiecare rămâneam aşa... parcă n-aş fi vrut să fiu acolo, să nu aud atâta decadenţă. Era ceva foarte greu de imaginat să vezi tinerii ăştia care veniseră cu această speranţă de eliberare a ţării, acuma, să-şi facă demascarea şi să toarne până şi membrii de familie. şi, a doua seară alt rând, a treia seară alt rând; ...a patra, a cincea... A şasea seară mai rămăsesem şase inşi şi Ţurcanu zice: "Ia, cine?"... De fiecare dată când îşi lua unul (NR: decizia) să-şi facă demascarea, Ungureanu zicea: "Uite ...mă, nenorocitul ăsta, îşi bagă (NR: familia, prietenii, cunoscuţii) în puşcărie că pe-acolo va fi martor cumva la ăştia care-i toarnă..." şi, îl văd că ridică şi el mâna: "Vreau să-mi fac şi eu demascarea". şi Ţurcanu: "Dar până acuma de ce nu ţi-ai făcut-o măi?". "Păi banditul de Ionescu nu m-a lăsat!" În momentul acela dacă aş fi putut muri sau aveam o posibilitate să mă sinucid, o făceam fără nici o reţinere.

Aristide Ionescu: În noaptea de Crăciun a dat ordin Ţurcanu să asistăm la naşterea lui Isus. şi atunci i s-a pus unui bandit - că aşa eram numiţi cei care eram torturaţi - o pătură în spate. S-a aşezat pe tinetă şi ii zice: "Măi, când iţi faci treaba să ne spui, să salţi mâna!" şi ăla pe urmă a săltat mâna. "şi acum închinaţi-vă că s-a născut Isus". şi după ce ăla zicea c㠄gata, L-a născut", să ne închinăm şi să spunem că am văzut naşterea. Scene, acestea religioase, care iţi este şi greu să le poţi descrie, parcă în momentul ăsta când descriu, consider că fac o profanare. şi mi-e greu să le pot descrie pe toate cu tot ceea ce aveai asupra sufletului tău, în sfârşit e foarte, foarte greu. Era ceva aşa de neimaginat şi te gândeai în momentele când erai torturat, primul gând te gândeai ca să scapi de tortură prin sinucidere. Ei bine, acei care-au avut această şansă, au fost la început şi cel de la Gherla, care a sărit peste balustradă, dar de a doua zi au apărut plasele şi nu mai puteai (NR: să te sinucizi).

Aristide Ionescu: Să luăm, de exemplu, una din scenele...aceea cu împărtăşirea cu fecale. E, în sfârşit, zguduitor să vorbeşti dar totuşi trebuiesc cunoscute ca niciodată să nu se mai poată repeta niciunde pe globul ăsta. Dezumanizarea asta este ceva numai diabolic. Ca să obligi un preot, prin torturi, să oficieze o slujbă de naştere a lui Isus, dar numai cu cuvinte înjositoare, e ceva groaznic. Nu poţi gândi că, ...o minte sănătoasă, putea s-o realizeze, decât numai unul stăpânit de Satana. Nici crucea, ca să te ajute Dumnezeu, n-o puteai face decât numai cu limba în cerul gurii. şi, primul lucru dacă te-ar fi văzut făcând cruce atunci te ducea la tinetă şi te împărtăşea cu fecale ca să-ţi dea Paştele, dacă crezi în Dumnezeu.

- Isus Cristos era numit ca un înşelător şi El fusese bărbatul lui Magdalena, şi bineînţeles, nu era nici făcut cu Iosif, că era Iosif prea bătrân să mai facă copii. Aşa că, el era un bastard, era... în sfârşit, nu mă mai obligaţi să spun lucrurile astea atât de grave, că mi-e greu şi mie, ceea ce mi se spunea.
- şi fecioara Maria cum era...?

- Vă imaginaţi, mi-e greu să repet ceea ce auzeam atunci.

Aristide Ionescu: Bătaia la tălpi dura în medie cam 15-20 de minute până la leşin. Apoi se mai turna puţină apă pe tine şi se mai repeta de vreo două ori. Durerile erau atât de... Pentru că, imaginaţi-vă dumneavoastră, bătaia o aveai la talpă, dar genunchiul tău era pe ciment şi când te lovea la talpă simţeai durerea acolo, dar mai ales în genunchiul care era pe ciment.

Dacă vrea să-mi dea excremente să beau, nu vreau să iau... Păi în cazul în care nu luai îţi spunea: "Dacă nu iei acuma cu lingura, îţi băgăm noi şi-n gură şi-n nări! şi erai convins că o face şi atunci luai mai bine tu singur. Deci, aicea nu aveai de-a face cu nişte oameni, ci cu nişte bestii, cu nişte satane transformaţi în oameni - cei care aplicau metode de tortură.

Strivirea degetelor, asta era o tehnică foarte rudimentară dar cu un efect groaznic de dureros. De exemplu: să presupunem că aicea sunt cele două beţe şi iau degetul acesta şi strâng de beţe cu atâta putere până când aud trosnind osul. Aceste două degete de-ale mele, de-aici încolo nu mai am nerv. A fost distrus, la ăsta şi la ăsta. Eu de-aici încolo nu mai pot să comand degetul, numai până aicea pot să comand. Ăsta şi ăsta, nervul aici sunt distruşi, şi la ăsta şi la ăsta datorită torturii. şi asta era tortură de durată, cu asta nu leşinai aşa repede, ca să scapi de tortură. Asta era de durată

Aristide Ionescu: Când ţi se servea masa, erai aşezat în genunchi cu mâinile la spate, ţi se punea gamela în faţă să mănânci cu gura direct ca porcii, pentru că noi "bandiţii" eram "porci". "Mâncaţi ca porcii!", ăsta era termenul. şi-ţi punea, cam - să zic aşa - cam jumate de lingură de sare în gamelă şi pe urmă tu trebuia să mănânci. Te obliga să mănânci!

Sunt şi deţinuţi care au fost bătuţi, de exemplu Tampa care-a şi murit. Întâi a fost bătut, l-a călcat jos pe ciment cu bocancii pe inimă până i-a rupt coastele.

Una din torturi care era făcută în scopul de a pedepsi "banditul" care era turnat, era ca atunci când stăteai... în şezut, cu mâinile în vârful pantofilor, să te lovească cu bocancul în rinichi. Eu, la tortura asta, am fost supus cel puţin de 7-8 ori.

Tinetele erau nişte hârdăiaşe în care se făceau nevoile, şi mici şi mari, ale celor din cameră. Camerele, aicia la Gherla, ...erau în jur de treizeci de deţinuţi. şi, atunci când a intrat Ţurcanu în cameră, am asistat la scena asta: unul din deţinuţi care fusese torturat cu această metodă s-a dus singur şi s-a băgat cu capul în tinetă. şi, după aceea Ţurcanu i-a zis: "Ei, vezi că ţi-au intrat reflexele?". Era foarte satisfăcut.

Aristide Ionescu: Ca să se sinucidă unul Brânzei, făcuse rost, cine ştie cum, că era foarte greu, de un ac şi-l înghiţise ca prin acul ăsta să-şi producă moartea, o infecţie, ceva, ca să moară. L-a pârât unul din echipă, din colectivul lui, şi a fost pus să-şi facă necesităţile în gamelă până găseşte acul. şi, după două zile a apărut acul în excrementul care l-a făcut în gamelă. şi, acul ăsta l-am vazut, nu mai arăta ca un ac. Parcă era un chibrit îmbrăcat într-un calus, ...ceva probabil din organism de autoapărare sau nu-mi dau seama, dar arăta acuma ca un chibrit. L-a desfăcut, i-a dat calusul ăla la o parte şi era acul. Deci l-a obligat să-şi mănânce singur (NR: excrementele) până găseşte acul. Asta scenă am văzut-o în camera 81.

Aristide Ionescu: Noi eram obligaţi întâi la autodemascări să arătăm că suntem dintr-o familie unde ... mama a "trăit" cu un copil, sau suntem dintr-o familie unde copiii erau cei care se "culcau" cu mama; sau te "culcai" cu o soră. Adică trebuia să fabulezi... şi asta se întâmpla de sărbători, să fabulezi lucruri de-acestea, să spui că tu... s-au întâmplat în familia ta şi, cu scopul de a se crea atmosfera asta diabolică în toată camera, în toată celula.

-Toţi acei care-au fost torţionaţi erau obligaţi să asiste la alte torturi şi să participe...

-În ce sens să participe?

-Păi, dacă vroiau să scape de torturi, atuncea treceau în rândul torţionarilor şi aplicau ei torturile care până atunci li se aplicaseră lor. Le aplica la ceilalţi ca să scape ei de torturi. Adică deveneau... Nu mai erau "bandiţi", că nu erau torturaţi decât "bandiţii". În momentul în care nu mai erai socotit bandit, nu mai erai torturat, deveneai "torţionar" şi însemna că eşti "reeducat". Ăsta era circuitul.

-şi erai tu obligat să devii torţionar, sau ...din proprie iniţiativă?

-Da... obligat, ca să scapi de torturi. Ori le suportai până la capăt şi mulţi n-au putut suporta, iar dacă nu le puteai suporta atunci le aplicai altora şi nu te mai tortura nimeni pe tine.

-Dvs. aţi fost obligat să torturaţi pe cineva?

-S-ar fi putut - dacă nu se oprea atunci - să fi ajuns la faza aceea şi să fi executat acest lucru, dar am fost băgat cu „erezipel" şi când am ieşit de-acolo (NR: de la infirmerie), se oprise torturile.

-Ipotetic, dac-aţi fi fost obligat, cum aţi fi reacţionat?

-Cred că reacţionam şi eu cum au reacţionat majoritatea, de ce să spun c-aş fi putut reacţiona... ca să scap de torturi reacţionam cum au reacţionat majoritatea.

Aristide Ionescu: În ceea ce priveşte această dezumanizare a individului: în cerc, în pielea goală în cerc, şi aşezaţi, să pupi în fund pe ăl din faţa ta... Asta am văzut, scena asta am văzut-o şi este şi descrisă.

- Puteţi s-o descrieţi mai în detaliu?

- Da. Erai obligat să te dezbraci în pielea goală, apoi să mergi în genunchi şi în mâini, în cerc. şi când li se dădea ordin: "Acum, pupatul!", te opreai şi te pupai unul pe altul în "spate"; ...scenă la care am fost supus. ...Te ştergeai cu mâneca după aceea; cu mâneca de la tunică.

- şi a existat cineva care a încercat să se opună la chestia asta?

- A te opune la orice metodă de tortură însemna condamnarea ta la întreaga filiera, de la început, s-o iei de la începutul metodelor, să treci prin toate din nou, şi deci, nu cred că au fost prea mulţi care-au încercat să se opună. Dezumanizarea individului, adică totdeauna tu să nu mai poţi să fii un om întreg, să fii obsedat că ai fost atât de josnic încât nu te mai poţi numi om, nu te mai poţi considera în rândul oamenilor.

Aristide Ionescu: Alexandr Soljeniţîn, când a spus că a fost cea mai teribilă barbarie "Experimentul Piteşti", a plecat de la realităţile pe care le-a cunoscut el întâi în închisorile prin care a trecut, care n-au ajuns niciodată la gradul de dezumanizare a individului ca în "Experimentul Piteşti". Acolo erau suferinţe fizice în... şi foarte mulţi oameni cu care am vorbit, care au fost în Siberia şi unii chiar prizonieri acolo, niciodată acolo nu s-au aplicat, nu s-au produs astfel de lucruri care s-au produs la "Experimentul Piteşti". Adică ţi s-aduceau suferinţe fizice, dar nu se-ncerca demolarea ta, adică să devii ceea ce ne spunea Ţurcanu: "Măi, de aicea veţi ieşi atât de dezumanizaţi încât vă va fi ruşine să vă uitaţi în oglinzi! Voi care nu vreţi să fiţi alături de noi, veţi deveni nişte monştri pentru voi, chiar în faţa voastră veţi arăta ca nişte monştri, cu metodele care le avem. şi avem o gamă prea largă, nu vă daţi voi seama cât de largă este gama asta pe care-o avem ca să vă dezumanizăm."

Aristide Ionescu: - Ar putea fi supranumit Experimentul Piteşti ca "un genocid al sufletelor"?

- Este bine nominalizat şi cred că este foarte corect nominalizat. A fost un genocid al sufletului. Când intru în biserică am un sentiment de reţinere că n-ar trebui să mai intru după ce am văzut ce-am văzut şi nu am luptat suficient ca să nu se producă ceea ce s-a produs cu fiinţa umană. şi eu cred că s-ar putea ca "Experimentul Piteşti" să fie locul unde s-a produs această acţiune a Satanei. Altfel nu-mi pot explica scenele care le-am văzut, care le-am trăit şi gradul de dezumanizare al individului.

- Un fel de iad pe pământ?

- Nu cred că nici în iad sunt torturile la care am asistat şi care s-au produs aici pe pământ. Cred că şi Satana ar mai avea ceva de învăţat de la cei care au aplicat acest sistem.

- Dacă au fost oameni satanizaţi, au existat în acelaşi timp şi oameni care s-au purtat ca nişte sfinţi?

- Da. şi unii din ei chiar ar trebui declaraţi sfinţi. Sunt oameni care şi-au dat ultima raţie care putea să-i mai lungească viaţa, a dat-o la altul. Sunt câteva persoane... Nu-mi vine-n minte acuma... La Târgşor a fost unul care..., şi sunt într-adevăr câteva. Dar totuşi Satana a ajutat şi-un sprijin lui Dumnezeu. şi ştiţi de ce? Prin acest experiment Satana a umplut cerul de sfinţi pentru că vor trece în rândul sfinţilor toţi acei care n-au acceptat această satanizare şi au fost ucişi. Ăştia nu pot fi decât sfinţi

Aristide Ionescu: Această dezumanizare proiectată de Stalin a eşuat în România pentru că nu s-a generalizat. Nu şi-a închipuit Stalin că mai sunt şi oameni care pot să reziste încercărilor şi metodelor studiate îndelung după Makarenko şi după alţii şi chiar probabil şi cu ajutorul lui Satana de a dezumaniza, nu au putut nici la cei care au trecut prin experiment, să aibă un succes total, decât numai foarte parţial. Proiectul lui de extindere pe toată naţia română nu a...; ...n-a făcut decât să eşueze, şi să ajute într-un fel ca, cunoscându-l în toate amănuntele şi toată josnicia lui, să nu se mai repete niciodată în lume. Experimentul Piteşti, dac-ar fi ştiut Stalin că aşa se va solda, nu-l aplica, pentru că este unul din argumentele care vor demola toată ideologia marxistă.

Aristide Ionescu: - Dacă facem procesul comunismului, este Experimentul Piteşti principalul cap de acuzare?

- Este experimentul Piteşti, nu numai cap de acuzare, este demolatorul întregului sistem. Arată cât de diavolesc a fost, cât de coborâtor, ...al individului, nu de transformare în animal, ci în subanimal, prin Experimentul Piteşti. Nu poate fi imaginat un om să aibă atâta decadenţă de cât au făcut... şi, prin asta comunismul nu va mai fi niciodată îmbrăţişat ca ideologie de nici un popor. Uciderea sufletească e specifică, cea mai mare crimă, a comunismului.

- Noi credem că sufletul e nemuritor, atunci cum de au încercat să ucidă ceea ce nu poate fi ucis?

- Pentru că ei nu cred în suflet, şi de aceea au încercat. Nu cred în suflet, comuniştii! Ei cred numai în ceea ce este material. Este o ideologie materialistă. Că dacă ar fi crezut în suflet nu puteau să aplice, că ştiau că sufletul nu poate să fie ucis. Dar, au mers numai pe torturi, deci pe material, şi au gândit că prin asta îi pot determina să devină alţii, ...ei să-şi auto-ucidă sufletul, dar n-au reuşit.

Marcel Petrisor: "E o chestie obsedantă în momentul când vezi c-ai ajuns să-ţi renegi mama, c-ai ajuns să spui c-a fost curvă, c-ai ajuns să spui că te-ai culcat cu scroafa sau chestii de-astea care sunt ...Or, când un om face astfel de afirmaţii nu le mai poate uita uşor. În procesul de reeducare, bătaia a fost cumplită, şi siluirea fizică. Dar siluirea morală, aceea de-a te face să calci în picioare Sfintele Taine pentru credincioşi, pentru creştini, şi toti erau aşa - 99% să zicem - asta a fost un lucru groaznic. Să te negi pe tine însuţi spunând despre tine monstruozităţi, şi despre familie, ca să fii crezut de aia că te-ai "reeducat" şi că te-ai desprins de trecut, ...ăsta este un lucru cumplit."

Emil Sebeşan: Mai e o chestie tot înspăimântătoare: obligaţia de a deveni şi tu torţionar la cei care urmează să fie "reeducaţi", deci care urmează să păţească ceea ce-ai păţit tu ca să ajungi în postura de torţionar.

- A reuşit cineva să evite ipostaza de torţionar?

Marcel Petrişor: Au reuşit mulţi, adică ce "mulţi"? Cei care s-au sinucis. Ăsta e un lucru îngrozitor totuşi, să te pună să-l torturezi pe altul. Sau să îl pună să îl tortureze în faţa ta un altul, pe un bun prieten de-al tău, până când tu declari ceea ce vor anchetatorii.

Emil Sebeşan: Dacă ne bătea un prieten eram mai fericiţi. De ce? Fiindcă aveam această convingere că ăsta nu dă cu ură. şi parcă simţeam acest lucru în momentul contactului cu băta sau cu cureaua sau cu orice. Parcă simţeam că-n ultimul moment era o reţinere.

Marcel Petrişor: Liturghia neagră: de pildă, îl imbrăca pe unul în cearceafuri, desena pe el ca şi cum ar fi fost odăjdii, îl punea să facă "spovedanii" cu o cruce întoarsă în jos, "spovedania" fiind de fapt unul care tot mima spovedania vorbind despre păcatele lui: respectiv despre adulter, despre sodomii, despre nu ştiu mai ce... şi la urmă "împartaşirea" cu excremente din hârdău în loc de... adică în loc de... sau simbolizând împartăşania sacră, ori asta e un lucru îngrozitor.

Deci, cei doi ţărani de sub pat, care bătuţi săracii şi obligaţi să stea sub pat să nu se mai ridice pentru că nu vroiau să declare că nu există Dumnezeu şi că renunţă la credinţă şi la religie. Între ei, unul cu celălalt îşi spuneau aşa în şoaptă: "Băi, zicem noi..., or să ne pună ăştia să zicem că nu e Dumnezeu, dar daca El este şi o să ajungem la El, vai de pielea noastră atunci ce păţim şi-acolo. Mai bine răbdăm aici să nu spunem". Au răbdat cât au răbdat, pe urmă săracii au spus şi ei...

Uite o tortură fizică: să îţi faci nevoile în gamelă şi să ţi se toarne mâncarea în gamela pe care.. din care-ai scos rahatul pişându-te în ea şi spalându-se aşa. şi după aia să te pună să-ţi toarne mâncarea în gamela asta şi tu, legat la spate şi în patru labe, să mănânci ca porcul din ea.

Emil Sebeşan: A fost o scenă groaznică, după mine cel puţin. Am avut un student la Teologie pe care l-au pus să slujească de Paşti. Unde? Pe chiblă. Cred ca ştiţi ce-i aia chiblă, era un butoi în care ne făceam necesităţile ziua, nu ne ducea la WC, ci stăteam la chibla aia. şi l-au pus pe chiblă şi i-au făcut din săpun în loc de cruce, o sulă ca să spun aşa, şi ne puneau pe toţi pe rând să mergem să sărutăm sula respectivă. şi ăsta facea slujba: "Binecuvântat fii..."... Tot felul de chestii de-astea, dar toate în batjocură. Era goaznic. şi ne-o dat să ne cuminecăm cu urină şi cu fecale. Fiecare luam cu linguriţa. De fapt noi am mai mâncat chestii de-astea, şi urină şi fecale... Nu era ceva ieşit din comun, dar aşa că... era groază de ce şi cum mănânci chestii de-astea.

Fecioara Maria era considerată curvă. şi toţi spuneau chestia asta. Ţurcanu de exemplu spunea: "Ce bă, tu eşti adeptul curvei ăleia de Maria?". Cine ştie câti or fi fost taţii? şi l-or gasit pe unul sa spună că Dumnezeu e tatal.

Dacă încercai să-ţi faci cruce, aia era o bataie de o oră pe puţin. Cred că crucea acolo se făcea numai cu limba în gură. Cu gura închisă faceai cu limba crucea

Emil Sebeşan: Iar la chiblă puteai merge numai după ce te băteau şi făceai pe tine, atunci te trimiteau... Dar nu lipsa mare! Lipsa mare trebuia s-o faci în gamelă sau sa strângi de pe jos în gamelă. Vă daţi seama că chestia însemna ca dacă strângeai în gamelă nu se putea vărsa şi îţi aducea mâncare şi ţi-o turna în aia. Trebuia să mănânci când... Sau dacă nu, te obligau să mănânci. Îţi băgau capu-n aia şi pe urmă mâncai cu lingura. În loc de apă, dacă cereai cumva apă şi nu mai puteai, îţi dădea urină, fie ea a ta, fie a altuia, nu conta. În loc de apa îţi dădea urină. şi-ţi spunea: "Să fii mulţumit că-ţi dau urină".

Prima chestie în anchetele astea era dezumanizarea. Acolo nu scăpai de chestia asta până nu-l făceai pe tăică-tău beţiv şi pe mamă-ta curva. Asta era lege. Până nu scoteai chestia asta nu scăpai din bătaie.

Mi-aduc aminte că duminică făceau slujbe religioase. Aveam doi studenţi de la Teologie, de la Cluj. şi pe ăia îi puneau să facă slujbe. Făceam... din sapun am făcut o sulă. şi trebuia să mergem să pupăm ăla. O ţinea în mână în loc de cruce. ştiţi, în loc de cruce! Te şi binecuvânta cu ea.

Ghe.Gheorghiu: şi într-o zi, vine şi zice: "Ei, ia acuma tu să ne faci demascarea de familie, să spui tu pe mă-ta cu câţi ţigani de-ăia..., şi pe tac-tu din toate ţigăncile alea... Că şi pe tine cred ca mă-ta nu te-a făcut cu nu ştiu ce... Ia spune întâi de tac-tu. "Domnule, mi-am bătut joc de mine cât aţi vrut, m-am terfelit domnule, eu nu pot să-l terfelesc pe tata. Nu a fost domnule, fiindcă n-a facut domnule, fiindcă nu este adevărat domnule, fiindcă a fost un om de onoare!". L-au trântit pe jos: "Hai, peste el, grămadă!" Se suiau peste el câte şase-şapte inşi, bineînţeles din ai lor, se suiau grămadă peste el, îl apăsau, alţii-i dădeau în cap... Ce l-a terfelit domnule, ce i-a mai făcut!

Ghe.Gheorghiu: Însă domnule n-am mai putut la un moment dat sa rabd tocmai în camera asta, nu pentru bătăile acordate, ci pentru ceea ce se-ntamplă, domnule. Pe mine m-a şocat extraordinar de mult cazul ăsta cu oamenii ăia care i-a pus sa mănânce rahat. Fusese în celula asta, a fost bătaia aia de joc de Paşti şi de Crăciun, de Paşti aşa... într-adevăr impresionantă. Toate astea domnule s-au adunat. şi moartea omului ăluia chiar dacă nu l-am văzut că era dincolo... şi-ntr-o zi, în capătul unde şedeau şefii ăia acolo era un borcan. Am luat borcanul, l-am spart fără zgomot - nu-mi aduc aminte cum, şi mi-am tăiat mâinile şi-am stat întins aşa. Ghinionul meu că au terminat ăialalţi mai devreme sau norocul meu. Adică că nu mi-a curs sânge prea mult... şi m-am zgâriat, şi mai m-am zgâriat pe-aici, şi pe-aici, cum am putut, să zic "să fie mai cu folos...". Au trecut vreo câteva ceasuri şi-a venit Ţurcanu: "Ia ieşi banditule. Ce mă, tu faci teatru aicea? Crezi ca mă impresionezi?Bă, nu mori când vrei tu! Mori numai când vrem noi şi mori numai după ce spui tot!"

Traian Popescu: Dacă n-aş fi avut momentul limită când am vrut să termin cu viaţa..., dar mie mi-a mai trebuit încă un moment limită, ăla de la beci, ca să termin cu oratoriul "Calvar". Eu vă spun: nu mă mai puteam ruga, eram disperat: "De ce nu mă iei? De ce nu îmi dai? De ce mi se-ntamplă toate astea?".

Pe măsură ce elaboram un vers sau două, venea şi muzica. Spre exemplu, când am facut "Hora libertăţii" şi "Imnul libertăţii" la beci, când dansam, când jucam, îmi veneau..., mi-au venit concomitent şi versurile şi muzica, poate chiar înainte mi-a venit muzica. şi, în momentul ăla îmi veneau şi versurile.

Eu nu ştiu, şi nici n-am mai auzit pe nimeni să fi facut - fără cunoştinţe muzicale, fără hârtie, fără creion - muzică simfonică."

Dan Lucinescu: După aceea era o categorie care au fost supuşi la nişte lucruri îngrozitoare. Ei aveau nişte firi vindicative împotriva celor care făcuseră Teologie sau seminar. şi era din Timişoara un deţinut care era absolvent al Teologiei sau al seminarului şi care era foarte credincios. şi tot efortul, toată furia a fost asupra lui. L-au obligat, ...atâta l-au bătut, până a defecat şi după aceea l-au legat să-şi înghită fecalele cu urină cu tot. Da, a fost lucrul cel mai groznic la care am asistat.

Dan Lucinescu: Un student la Medicină, foarte drăguţ, un tip deosebit, a fost supus unor lovituri puternice pentru că a fost un tip foarte refractar. Avea humor şi nu ierta niciodată în cadrul humorului. şi când şi-au dat seama ca ăsta nu e "reeducabil" şi va rămâne acelaşi "înrăit"..., ...eram lânga el, el era în dreapta mea, eu eram în stânga pe prici; Pintilie se numea studentul la Medicină; şi-au venit cu două gamele, întâi i-au dat lui Pintilie care s-a oprit într-un moment foarte conştient, a pus gamela la gură şi-a băut-o toată. După două ore a-nceput să se umfle, a început să facă nişte edemuri cerebrale, s-a ridicat în picioare în mijlocul sălii şi-a-nceput să peroreze în franceză, după care a căzut fără să se mai scoale

- A murit acolo in cameră?

- Acolo in cameră a murit.

Dan Lucinescu: Eu v-aş ruga, pentru dumneavostră înşivă, să aveţi bunăvoinţă să mă creditaţi de ce spun că este verosimil. Altfel ar fi foarte urât dacă nu mi-aţi da acest credit." La un moment dat, după prima sau a doua lovitură eu n-am simţit nicio durere, dar mi-a apărut un gând foarte interesant: eu doream foarte mult să trec "dincolo". Expierea, deci moartea mea, ar fi fost o soluţie grozavă şi spuneam: nu sunt chiar atât de păcătos, poate voi fi primit în această Împărăţie a Cerurilor. Poate. Când mi-a venit gândul ăsta dintr-o dată m-am uitat la figurile celor doi care erau schimonosiţi de oboseală şi de transpiraţia care curgea pe ei, aşa. şi eu m-am uitat în momentul acela cu recunoştinţă teribilă în ochii lor. Oamenii aştia m-ajută, oamenii aceştia îmi întind mâna să trec dincolo; şi erau şi foarte obosiţi; şi când s-au uitat şi unul şi altul în ochii mei, şi-au văzut atâta prietenie si recunoştinţă, fiecare a aruncat ciomagul jos. S-a făcut o tăcere în întreaga cameră şi acţiunea a eşuat într-un fel.

Emil Sebeşan: -Au fost oameni care au murit, au murit în bătaie acolo, ştiu şi eu câţiva care au murit acolo în bătaie.

- Aţi asistat la uciderea cuiva direct?

- Da.

- Puteţi să povestiţi?

- Printre altele, nu la moartea lui, ci la torturarea lui Bogdanovici. Eu am văzut cu ochii mei când Ţurcanu a sărit cu bocancii pe pieptul lui incontinuu aşa, dar nu întâmplător, ci minute în şir. Bogdanovici a murit strivit şi în bătai. Sau alţii, sau vă spun... Petrică Cojocaru sau nu mai vorbesc de Oprişan, nu mai vorbesc de Oprişan... Eu cred ca Oprişan nu avea nici măcar un centimetru pătrat din corp să nu fie vânăt. Nu cred, eu l-am văzut la baie dezbrăcat, şi toţi spuneau: "Uită-te bă la Oprişan!".

Ăsta a fost un lucru foarte interesant: toţi tac despre Piteşti. Le-o fost frică. Eu vă spun din experienţă. Eu nevestei mele nu i-am spus ce-am păţit la Piteşti. Ca să vă spun aşa în paranteze chestia asta: după revoluţie am venit odată acasă şi-am găsit-o pe nevastă-mea plângând, şi-am zis: "De ce plângi?". Zice: "Mă, după 20 de ani de căsătorie trebuie să constat că tu n-ai avut încredere în mine.". "Cum adică n-am avut încredere în tine?". "Eu trebuie să aflu de la alţii ce-ai păţit tu la Piteşti? Tu nu mi-ai spus niciodată. Nici atâta încredere n-am avut." şi-atunci eu i-am răspuns simplu: "Măi nevastă, stai jos că-ţi explic imediat. Tu ai o soră, ai doi fraţi. Tu, dacă-ţi spuneam ţie, te duceai şi povesteai la soră-ta, la fraţii tăi. Fraţii tăi, soră-ta, povesteau la alţi prieteni de-ai lor chestia asta şi, zic eu, ajungeam la Securitate şi mă băteau iară de mă lua dracu. Vroiai tu asemenea lucru?". "Nu, bineinţeles că nu!". "Păi atunci, vezi? Mai bine n-ai ştiut. Aflii acuma. şi ce? Poţi să faci ceva? Poţi să ştergi ceea ce mi s-a-ntamplat acolo? Nu poţi. Aşa că fii liniştită. ...Nu că n-am avut încredere in tine...".